Eugenia Șerban, despre încercările prin care a trecut “Am învățat să mă iubesc pentru mine”
Actrița a trecut prin momente dramatice în 2008 după operația de îndepărtare a implanturilor cu silicoane pe care și le pusese în 1999 la o clinică în Italia. Mai exact a dezvoltat formațiuni tumorale și a fost la un pas de a ajunge la mesotonie, una dintre cele mai cumplite operații pe care le poate suferi o femeie și care presupune îndepărtarea parțială sau totală a glandei mamare.
Din fericire nu a fost nevoie de operație, dar nici problemele cu pricina nu au dispărut. “În momentul de față, totul este la fel. Nu s-a schimbat nimic. Dacă vreodată se va schimba, cu siguranță voi anunța”, ne-a declarat ea.